sâmbătă, 28 martie 2020

Mulțumesc, Costin!

Dacă vreodată, în una din călătoriile tale internautice, poposești pe blogul meu și găsești una din fotografiile tale, să știi că această postare îți este dedicată.

În prima fracțiune de secundă, fotografia asta mi-a favorizat un "plonjon" în timp, cu mulți ani în urmă, când am văzut marea pentru prima oară. Căutam o destinație convenabilă că preț și am ales Vama Veche. Oricum nu conta confortul, vroiam doar să văd marea si sa văd un răsărit de Soare, să prin momentul când Soarele pare că se naște din mare.

Și l-am prins. A fost cel mai grandios moment din viața mea după miracolul cu nume banal: copil.

Stăteam pe plajă atât de zgribulită încât aș fi încăput într-o valijoară, briza dimineții ma făcea să tremur, dar linia roșie a orizontului m-a anunțat că asteptarea mea a luat sfârșit.


Soarele urca fără grabă, cu pași egali si siguri, cam ca pasul Românului prin Istorie, aruncând peste mare pod de lumină. Si parcă îmi spunea "Haide, vino! Uite! Ți-am așternut covorul roșu!"

M-am ridicat si am pornit pe drumul acela, dar legile fizicii m-au împiedicat să merg până la capăt, mai ales că nu știam să înot. Dar sufletul și-a continuat nestingherit drumul. Fara sa privească în urmă sau în jos, cu brațele deschise că pentru îmbrățișare și privirea doar la ținta lui. Iar Soarele mi-a răspuns cu cea mai pură și mai caldă îmbrățișare pe care am primit-o vreodată.

Au trecut mulți ani de atunci, dar brațele mi se deschid si acum ori de câte ori Soarele îmi spune : "Sunt aici!"

miercuri, 25 martie 2020

Omul Sfințește Locul

O avalanșă de articole, emisiuni radio și tv, bloguri și bloguri își propun să răspundă la întrebarea: Cum îndepărtăm energiile negative din locuința noastră. Sigur, oamenii se tem de ceea ce nu cunosc, dar nimeni nu le spune clar nimic. Nu am auzit nici măcar exemplificări corecte care să aducă o rază de lumină în noaptea ignoranței lor. Sau poate greșesc eu, poate că unii primesc răspunsuri corecte dar contra cost, la seminarii, conferințe, ateliere, etc, pentru că și deținătorii acestor informații trebuie să trăiască, nu-i așa?! Știți vreo marfă mai scumpă decât informația? Dacă v-ați gândit la Sănătate, răspunsul este greșit, pentru că Sănătatea este un Dar și un Drept! Sănătatea este o marfă pe care o vînd foarte scump Sistemul de sănătate și Cartelul medicamentelor, un Cartel mai periculos decât cel al drogurilor!

Deci, prima întrebare este: Ce sunt energiile negative și cum au ajuns ele în locuința noastră?

Răspunsul s-ar putea să fie un duș rece pentru mulți. Totul în jur este energie și noi toți am contribuit și contribuim la crearea ei dar suntem și EMIȚĂTORI DE ENERGIE! Fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare zâmbet, toate sunt energii. Încărcătura, pozitivă sau negativă, tot noi le-o dăm. Dacă gândul este ne-bun, ne-prietenos, ne-drept, ne-adevarat, ne-omenos, etc, atunci energia va fi ne-gativa. Dacă gândul este bun, pur, frumos și adevarat atunci energia va fi intens pozitivă.

Exemple de energii negative:
1) Minciuna - mama tuturor relelor, pentru că ea distorsionează, disimulează, distruge Adevărul - cea mai pură și mai intensă energie pozitivă;
2) Mânia - "Să nu apună Soarele peste mânia ta!", Dar cine își amintește de asta?!
3) Furia - o energie uriașă și extrem de greu de controlat. Multe crime se petrec în momente de furie.
4) Gelozia - care apare atunci când lipsește încrederea în partener. Deci ne-increderea este și ea o energie negativă.
5) Frica
6) Invidia
7) Ura

Acestea sunt semințele din care se nasc gândurile negative. Urmează cuvinte grele, cuvinte-armă, fiecare din ele lovește o inimă... Cuvântul zidește, dar poate să și ucidă...

Certurile sunt adevărate războaie nevăzute. Cuvintele curg și rănesc că și gloanțele unei mitraliere. Si toate sunt energii negative, o negură de care ne-am înspăimânta dacă am putea să o vedem.

Dacă locuința a mai avut și alți proprietari, energii negative pot fi "achiziționate" gratis, în prețul casei. Soluția ești doar tu, Omule!

Cunoaștem toți acest proverb transmis din vremuri imemoriale, din generație în generație: Omul sfințește locul. Poate i-am uitat semnificația, poate nu mai avem timp pentru a medita la sensurile profunde, ascunse, ale unor proverbe, zicători, mituri sau legende.

La întrebarea: Cum pot fi îndepărtate energiile negative din locuință? răspunsul este: Nu pot fi îndepărtate, pentru că în Univers nimic nu se pierde, totul se transformă. Pare descurajator, dar de fapt întrebarea este formulată greșit. Ea trebuie formulată așa: Cum pot fi eliminate energiile negative? Și această întrebare are si răspuns.

Acele stări de spirit prin care toți am trecut și despre care am vorbit sunt punctul de plecare. Nu trebuie să le spovedești cuiva, dar nici nu te rușina de ele. Privește-le în față, amintește-ti cât de rău te simțeai în acele momente, iartă-te pe tine însuți și, cu un zâmbet, alchimizeaza-le în Înțelepciune. Transformă energia aceea intens negativă în Înțelepciunea pe care numai trăirea personală a fiecărui sentiment, a fiecărei stări de spirit, ți-o poate da. Prietene, cum ai putea înțelege pe cineva dacă tu nu ai simțit niciodată ceea ce simte el?!

După ce te-ai iertat si te-ai împăcat cu tine însuți, priveste-ti din nou locuința. Vei vedea că nu este rea, ostilă, negativă, ci tristă. Poate ai cam neglijat-o. Deschide fereastra si dăruiește-i Soare. Pune muzica ta preferată și flori într-o vază, sau mai bine cumpără o floare vie, chiar înflorită. Aprinde o lumânărică parfumată sau bețișoare chinezești. Și zâmbește tot timpul! Omule, tu știi cât de minunat ești când zâmbești?

Apoi așază-te pe covor, în mijlocul camerei și privește-o din nou. Nu-i așa că e frumoasă? Nu-i așa că o iubești? Unde e negativismul? S-a topit în Iubirea cu care Omul a sfințit locul.